Ziua Mondială a Zonelor Umede va fi marcată şi la Suceava


Intră acum și în grupul de

Ziua Mondială a Zonelor Umede va fi marcată şi la Suceava printr-o masă rotundă cu tema “Zonele umede şi schimbările climatice”, ce va fi organizată, marţi, de Agenţia pentru Protecţia Mediului în parteneriat cu Asociaţia Eudemos, prin alegerea acestei teme dorindu-se încurajarea acţiunilor care să conducă la ocrotirea ariilor naturale protejate.

APM SuceavaPotrivit unui comunicat de presă al APM Suceava, specialiştii  instituţiei vor vorbi în cadrul acestui eveniment despre semnificaţia şi importanţa zilei de 2 februarie, când se sărbătoreşte Ziua Mondială a Zonelor Umede, dar şi despre zonele umede din județul Suceava, iar reprezentanţii custozilor ariilor naturale protejate din județul Suceava vor aduce în atenţia participanţilor informaţii despre aria protejată pe care o reprezintă.

“Manifestarea are loc în contextul Zilei Zonelor Umede – 2 februarie – eveniment gândit ca un prilej de sensibilizare a populaţiei și factorilor de decizie în legătură cu importanța ecologică, economică și socială a zonelor umede. Tema pentru Ziua Zonelor Umede din acest an este “Mijloace de existență durabile” în cadrul sloganului multianual “Zonele umede pentru viitorul nostru!”.  Prin alegerea acestei teme se doreşte desfăşurarea unei campanii de  încurajare a acţiunilor/măsurilor care să conducă la protejarea acestor zone”, precizează organizatorii manifestării.

La acest eveniment vor participa reprezentanţi ai Prefecturii Suceava, ai Consiliului Judeţean Suceava,  ai Gărzii Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, precum şi custozi de arii protejate, respectiv Direcția Silvică Suceava, Parcul Național Călimani, Societatea Ecologică Aquaterra, Asociația pentru Conservarea Vieții Sălbatice.

Totodată, la masa rotundă vor mai participa şi reprezentanţii unor organizații neguvernamentale care activează în domeniul protejării mediului, precum GEC Bucovina, Fundația de speologie “Club Speo Bucovina”, Asociația “Să Îmbătrânim Frumos” şi reprezentanţi ai Facultăţii de Silvicultură Suceava şi ai unor unități de învățământ, respectiv Ecoșcoala “Ion Creangă” Suceava, Colegiul Tehnic “Petru Mușat” Suceava şi Colegiul ”Al. I. Cuza” Suceava.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de