Intră acum și în grupul de
O bătrână din Hânţeşti și-a pierdut viața, după ce s-a aruncat într-o fântână.
ISU a anunţat că o femeie în vârstă de 88 de ani, din localitatea suceveană Hânţeşti, a sfârșit tragic într-o fântână, sâmbătă după-amiază.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată, printr-un apel la 112, o persoană a anunțat că într-o fântănă se văd nişte haine şi o siluetă umană.
La fața locului au ajuns militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, care au coborât în fântâna construită din piatră, cu o adâncime de zece metri până la luciul apei.
Ei au au extras trupul unei femei în vârstă de 88 de ani.
„Imediat ce a fost adusă la suprafaţă, salvatorii au început manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, nu s-a mai putut face nimic, decât să se constate decesul”, a precizat plt.adj. Alin Găleată.
Potrivit primelor cercetări, femeia s-a aruncat în fântână.
Femeia a fost afectată în urmă cu doi ani de moartea băiatului ei, iar de atunci a ameninţat că se va sinucide aruncându-se în fântână.
(Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de