Intră acum și în grupul de
O gospodărie din satul Boteşti, din comuna Horodniceni, a fost cuprinsă de un incendiu duminică dimineața, la fața locului intervenind patru autospeciale de pompieri şi o ambulanţă SMURD. Proprietara casei, o bătrână de 85 de ani, a făcut un atac de panică.
ISU Suceava a informat că la sosirea echipajelor ardea acoperişul locuinţei şi bunurile din interior, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie şi la o anexă din apropiere.
După aproximativ trei ore pompierii au reușit să lichideze incendiul ce a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat.
În urma incendiului au ars acoperişul casei, materiale textile, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi documente personale.
De asemenea, s-au degradat planşeul şi pereţii portanţi ai casei, precum şi două butelii de aragaz.
„Pe timpul intervenţiei, pompierii SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei,în vârstă de 85 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia a refuzat transportul la o unitate spitalicească”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată. (Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de