Incendiu la Centrul de reabilitare neuropsihiatrică „O nouă şansă” din Todireşti de la o priză suprasolicitată


Intră acum și în grupul de

O priză suprasolicitată a generat, duminică după amiaza, un incendiu într-un salon al Centrulului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică „O nouă şansă” din Todireşti, iar doi asistaţi şi doi angajaţi din centru au fost duşi la SJU Suceava pentru îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu fum.

todiresti centru o noua sansa

Potrivit administratorului public al judeţului Suceava, Ionuţ Adomniţei, care a mers la respectivul centru, în urma incendiului au fost afectate două saloane din centru şi holul, acestea urmând să fie renovate, iar mobilierul distrus să fie înlocuit.

El a explicat că incendiul s-a produs de la o priză suprasolicitată, fiind pus la încărcat şi un telefon mobil al unei femei instituţionalizate în centru şi care la momentul declanşării focului era singură în salon.

Femeia a început să ţipe când a văzut focul şi a fost scoasă din clădire, la fel ca şi ceilalţi 26 de beneficiari care se aflau în centru la acea oră.

Din cei patru angajaţi care erau în centru, doi au suferit intoxicaţii cu fum, la fel şi doi beneficiari, toţi patru fiind transportaţi la SJU Suceava pentru îngrijiri medicale, dar sunt în afara oricărui pericol.(R.N.B.)

 


Intră acum și în grupul de