Două case tradiţionale cumpărate anul trecut de Muzeul Bucovinei vor fi amplasate în Muzeul Satului Bucovinean


Intră acum și în grupul de

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a declarat, marţi, că în cursul anului trecut s-au efectuat mai multe achiziţii muzeale, printre care două case tradiţionale şi 30 de piese de patrimoniu etnografic, dar şi piese necesare pentru expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie din Suceava, respectiv piese care au legătură cu perioada comunistă.

muzeul satului

Ursu a spus că în cursul anului trecut au fost alocaţi 61 211 lei pentru achiziţii muzeale, din care 35 000 de lei au fost pentru achiziţia unei gospodării tradiţionale din Horodnic de Jos, ce are şapte componente, iar 7000 de lei au fost destinaţi achiziţiei unei case tradiţionale din Iaslovăţ, ambele construcţii urmând să fie amplasate în Muzeul Satului Bucovinean.

El a mai spus că au fost achiziţionate şi 30 de piese de patrimoniu etnografic din comuna Udeşti.

Directorul Muzeului Bucovinei a arătat că printre achiziţiile muzeale de anul trecut se numără şi piese ce au legătură cu perioada comunistă, ce vor fi incluse în expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie din Suceava, respectiv postere cu propagandă de partid, costume PTAP, insigne, diplome, reviste, cărţi şi publicaţii de partid, ghidul activistului de partid, etc.

Ursu a precizat că pentru anul 2016 au fost alocaţi 6500 de lei pentru achiziţii muzeale.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de