Social- democratii avertizeaza ca raspunzator de esecul votului uninominal va fi presedintele Basescu


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicai a avertizat vineri, la Suceava ca presedintele Traian Basescu va fi vinovat de esecul votului uninominal argumentând cu faptul ca referendumul declansat de presedinte nu va fi validat din cauza participarii reduse, iar Parlamentul va fi pus în situatia de a vota legea votului uninominal, prin asumarea raspunderii Guvernului, împotriva vointei populare.

În opinia deputatei situatia este similara cu cea de la majorarea punctului de pensie. „Presedintele Traian Basescu a amânat promulgarea legii ca apoi sa confiste aceasta initiativa a PSD sub rezerva lipsei de fonduri”, a afirmat Mirela Adomnicai, adaugând ca singura persoana care s-a opus, în 2005, la initiativa PSD de introducere a votului uninominal majoritar, a fost Traian Basescu.

Aceasta a mai spus ca prin formularea întrebarii din decretul prezidential de organizare a referendumului, presedintele Traian Basescu a comis un abuz pentru ca a depasit avizul Parlamentului, si a mai precizat ca în acest caz Curtea Constitutionala poate fi sesizata asupra unui conflict institutional. 


Intră acum și în grupul de