Din cauza improvizațiilor electrice, o gospodărie din satul Costişa a fost cuprinsă de un incendiu violent


Intră acum și în grupul de

Un incendiu violent a izbucnit joi seara, în satul Costişa din comuna Frătăuţii Noi, din cauza improvizațiilor electrice, șapte autospeciale de pompieri intervenind la fața locului.

incendiu marginea

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat prin apel la 112, la ora 20:22, iar la sosirea echipajelor flăcările se manifestau violent la acoperişul casei de locuit şi la anexe, existând pericolul de propagare la gospodăriile învecinate.

În urma incendiului ce a fost lichidat după miezul nopții, au ars 150 de metri pătraţi din astereala acoperişului casei, o magazie şi adăpostul de animale pe o suprafaţă de 320 de metri pătraţi, bucătăria pe 150 de metri pătraţi, circa 15 metri cubi lemn de foc, 3 tone de fân, un atelaj şi aproximativ 2 tone de grâu şi porumb boabe.

De asemenea, s-au degradat șase ferestre şi două uşi din PVC, de la balcoanele casei de locuit, şi 25 de metri pătraţi dintr-un perete portant, bunuri casnice şi utilaje agricole, iar două bovine şi opt păsări de curte au pierit în incendiu.

Mai mult, flăcările au afectat şi o magazie, cu o suprafaţă de nouă metri pătraţi, dintr-o gospodărie învecinată.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la nişte contacte electrice improvizate”, a declarat plt.adj. Alin Găleată, precizând că nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat restul casei de locuit şi al bucătăriei, precum şi două gospodării învecinate. (Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de