Intră acum și în grupul de
Trei autoturisme au ars, în noaptea de duminică spre luni, într-un incendiu izbucnit la un atelier auto din municipiul Câmpulung Moldovenesc din cauza unui conductor electric defect.
Potrivit ISU Suceava, pentru stingerea incendiului, militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit trei ore cu trei autospeciale cu apă şi spumă.
La sosirea echipajelor de intervenţie, ardeau un atelier auto şi un garaj, aparţinând unui localnic, precum şi un al doilea garaj al altui proprietar şi exista pericolul de propagare la anexe, alte garaje aflate în zonă şi la un autoturism parcat în apropiere.
În incendiu au ars aproximativ 50 de metri pătraţi din structura de lemn a atelierului şi garajului, un autoturism aflat în interior, în proporţie de 90%, circa opt metri cubi cherestea de răşinoase, scule electrice, anvelope auto, vopsea, o prelată de remorcă, instalaţia electrică şi materiale textile şi s-au degradat o remorcă auto precum şi acoperişul.
Celui de-al doilea proprietar i-a ars garajul, din lemn, pe 16 metri pătraţi şi s-au degradat acoperişul precum şi cupola şi parbrizul autoturismului din interior. Flăcările au afectat şi autoturismul unui al treilea proprietar în proporţie de 35%.
Prin intervenţia lor pompierii au salvat anexele şi garajele din vecinătate.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric cu defecţiuni, precizează ISU Suceava.
Intră acum și în grupul de