Doi bărbați din Vama prinși de jandarmi cu bușteni tăiați ilegal


Intră acum și în grupul de

Doi bărbați din localitatea suceveană Vama au fost prinși de un echipaj din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Câmpulung Moldovenesc şi lucrători ai Ocolului Silvic Vama în timp ce transportau bușteni tăiați ilegal.

lemn taieri

Potrivit Jandarmeriei Suceava, cei doi localnici, unul în vârstă de 32, iar celălalt de 59 de ani, au fost depistați marți după-amiază, în zona cunoscută sub denumirea Fundoi, din cadrul Ocolului Silvic Vama.

Folosindu-se de un tractor, cei doi bărbați transportau mai mulți buşteni la marginea pădurii.

„În urma verificărilor, jandarmii au constatat că la faţa locului se aflau 19 arbori tăiaţi fără drept şi instrumente folosite la transportarea butucilor”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Suceava.

Potrivit evaluării efectuate de lucrătorii silvici, au fost tăiați ilegal 10,37 metri cubi lemn de răşinoase şi 7,62 metri cubi lemn de fag.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârşirea unor fapte susceptibile de a fi infracţiunile de tăiere fără drept de arbori şi furt de material lemnos, iar cantitatea de masă lemnoasă a fost predată în custodia Ocolului Silvic Vama. (Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de