Şoferul băut care a accidentat mortal un bărbat în Dorneşti a fost reţinut


Intră acum și în grupul de

Şoferul de 38 de ani din comuna suceveană Dorneşti care a provocat, luni seara, un accident mortal în Rădăuţi a fost reţinut, miercuri, de poliţişti pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului.

accident politie mortal

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, luni seara în jurul orei 19, un bărbat din Dorneşti, care conducea un autoturism pe strada Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți, în dreptul unui imobil, a accidentat grav un bărbat de 56 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Victima accidentului a murit la ora 21.35 la Spitalul Judeţean Suceava.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat şi probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Având în vedere consecinţele evenimentului rutier, pericolul social al faptei şi condiţiile agravante de săvârşire a faptei, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului de 38 ani pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, arată sursa citată.

Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Poliţiştii reamintesc că vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii astfel încât traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de deplină siguranţă.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de