Democratii suceveni si-au adus aminte de cei peste 40 de batrani din Azilul „Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava”


Intră acum și în grupul de

Democratii suceveni si-au adus aminte de cei peste 40 de batrâni internati în cadrul Azilului de Batrâni „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor si în cursul zilei de miercuri le-au facut o vizita.

„Dincolo de nevoile materiale, vârstnicii au nevoie de caldura umana si dialog”, a explicat gestul democratilor secretarul general al organizatiei municipale Suceava a PD, Mihai Stefanoaia. „Tinerii” politicieni au oferit seniorilor din cadrul Azilului fructe, alimente si jocuri de rummy, table si sah. „Cred ca fiecare dintre noi a vazut în locuitorii Caminului Sf. Ioan cel Nou imaginea bunicilor, cei care, în mod neconditionat, ne ofera toata dragostea lor.

Asta am încercat si noi sa facem, sa le întoarcem caldura si sa le insuflam bucurie si încredere. Va marturisesc ca am trait un sentiment extraordinar si ca dialogul pe care l-am purtat ne-a convins ca trebuie sa fim cu totii mai atenti la toate categoriile sociale din comunitatea noastra”, a declarat la finalul vizitei Mihai Stefanoaia.


Intră acum și în grupul de