Un șofer beat a distrus două mașini parcate pe strada Mărăşti


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava, care s-a urcat băut la volan, a distrus două mașini parcate pe strada Mărăşti.

accident politie

Potrivit Poliției Suceava, evenimentul rutier a avut loc sâmbătă după-amiază, la intersecţia cu strada Mihai Eminescu din municipiul Suceava.

„Polițiștii au stabilit faptul că în timp ce conducea autoturismul pe strada Mărăşti din localitate, ajungând la intersecţia cu strada Mihai Eminescu, din cauza neadaptării vitezei, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a acroșat două autoturisme parcate pe partea dreapta a drumului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

În urma evenimentului rutier a rezultat doar avarierea celor trei autoturisme.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El s-a ales cu dosar penal ce va fi soluţionat procedural. (Mihaela Tcaciuc)

 

 

 

 


Intră acum și în grupul de