Elev din Poiana Stampei care încerca să copieze a fost eliminat de la simularea la matematică a Evaluării Naţionale


Intră acum și în grupul de

Un elev al Şcolii gimnaziale din localitatea suceveană Poiana Stampei a fost eliminat, marţi, de la proba scrisă la matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale la clasa a VIII a pentru tentativă de fraudă, iar alţi 352 de elevi din judeţ au absentat la această probă.

simulare la matematicaPurtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Cezar Anuţei, a declarat pentru NewsBucovina că la proba scrisă la matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale la clasa a VIII a s-au înscris 7618 elevi din clasele a VIII a, dintre aceştia s-au prezentat 7265 elevi, 352 au absentat, iar un elev a fost eliminat de la proba la matematică pentru tentativă de fraudă.

Anuţei a spus că un elev a fost eliminat de la proba la matematică întrucât a fost surprins de profesorii supraveghetori în timp ce încerca să copieze.

Rezultatele obţinute la cele două probe scrise ale simulării Evaluării Naţionale la clasa a VIII a vor fi comunicate elevilor în data de 4 martie.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de