HANDBAL » Universitatea Suceava – Uztel Ploiesti 31-21


Intră acum și în grupul de

Doar 20 de goluri au reusit sa înscrie ploiestenii de la „Uztel” în poarta Universitatii Suceava, în etapa a 7-a a Ligii Nationale de handbal. Echipa care a învins în prima etapa de campionat pe campioana României, HCM Constanta n-a prea „miscat în front” în confruntarea cu handbalistii lui Petru Ghervan si Leonard Bibirig fiind condusa din primul pâna la ultimul minut de joc. „Replica unei echipei se da în functie de valoarea adversarului. Am întâlnit astazi o formatie mai motivata ca a mea, mult mai buna decât în campionatul de anul trecut” a declarat dupa meci Ion Nicolae, antrenorul învinsilor.

Universitatea Suceava a început partida cu  mult curaj si „mirosind” repede ca Uztel nu e în forma (le-au lipsit 5 jucatori de baza), au dat drumul la show. Dupa 15 min  studentii suceveni conduceau deja cu 9 -5 si cu aportul consistent al portarilor Andrei si Pralea. În timp ce ploiestenii au reusit, în mod repetat si cu multa exactitate sa trimita minge dupa minge în bara, sucevenii au marcat constant pâna la pauza înca 7 goluri. Spre entuziasmul tribunelor au facut aceasta umblând si la impresia artistica, apararea oaspetilor fiind uneori inexistenta. Atacul ploiestenilor s-a manifestat în ton timp de 15 minute înainte de pauza marcând doar o singura data.

La 16 – 6 dupa fluierul de începere a celei de a doua reprize, sucevenilor le-a luat doar 14 scunde pâna la înscrierea unui nou gol . Nici handbalistii de la Uztel nu au schimbat „tactica” si au tintit cu mult succes când bara când transversala portii aparate de Pralea sau Andrei, astfel ca multe minute scorul s-a oprit în dreptul lor la cifra 6. Sucevenii s-au odihnit însa înainte de jumatatea reprizei si chiar daca au mai marcat din când în când, n-au mai închis eficient apararea iar ploiestenii au mai adunat puncte.

Vreo 13 pâna în min. 50, de partea cealalta, suceveanul Marius Ignat înscrind pâna în acel moment de patru ori consecutiv. La scorul 28 -13, elevii lui Ghervan au lasat-o moale de tot si le-au permis handbalistilor de la Uztel sa reduca handicapul pâna la 29 – 18, partida terminându-se, cu toata îngaduinta arbitrilor pentru „victimele” sucevenilor, cu scorul de 31 – 21. Nota bene, din nou, pentru Leonard Bibirig care a înscris, a oprit mingi plecate ca sigure spre poarta, a angajat pe cine trebuie si când trebuia, a legat si a dezlegat cu stiinta unui adevarat lider de echipa.

Directorul tehnic al Universitatii, Petru Ghervan pare hotarât sa se bucure de reusita doar la finalul campionatului, dupa ce Suceava îsi va fi îndeplinit obiectivul prin clasarea în prima jumatate a campionatului. „Ne bucuram doar azi, dar mâine reluam pregatirile pentru meciul cu Oradea. Suntem în partea de tur de campionat în care, dupa ce ne-am mobilizat cu echipele mari, trebuie sa facem la fel cu cele considerate, cel putin teoretic, de acelasi nivel cu noi”, a spus el.

Prestatia handbalistilor de duminica însa, a trimis fericiti acasa pe sucevenii din tribune, dar numai dupa ce galeria i-a cântat „La multi ani” lui Cristi Adomnicai, care a împlinit 27 de ani. El si-a sarbatorit ziua frumos, printr-o victorie colectiva a Universitatii, aproape fiecare component al echipei reusind sa înscrie ieri macar un gol.

Celelalte rezultate ale etapei:

UCM Resita – UCM oradea   36 – 31

Stiinta Bacau – HCM Constanta   23 – 22

Romvag Caracal HC Odorhei   23 – 30

Dinamo – CSM Medgidia   25 – 26

Poli Timisoara – Pandurii Tg. Jiu   27 – 22

Steaua – Minaur Baia Mare   39 – 33

Clasament:

1. UCM Resita   12p

2. HC Odorhei   12p

3. Steaua   11p

4. Stiinta Bacau   11p

5. Univ. Suceava   9p

6. CSM Oradea   7p

7. CSM Medgidia   7p

8. Minaur Baia Mare   6p

9. Dinamo   6p

10. HCM Constanta   5p

11.Pandurii Tg Jiu   4p

12. Poli Timisoara   4p

13.Uztel Ploiesti   4p

14. Romvag Caracal   0p


Intră acum și în grupul de