Intră acum și în grupul de
Un batrân din municipiul Radauti, ce de deplasa cu bicicleta a fost grav ranit cu portiera unei masini. Potrivit IPJ Suceava, marti, la ora 15.40, pe str. Putnei din municipiul Radauti, R. RADU, în vârsta de 70 ani, localnic, în timp ce se deplasa cu bicicleta si efectua depasirea unei coloane de autoturisme stationate, a fost lovit cu portiera stânga-fata a autoturismului stationat marca VW Transporter, condus de C. NICOLAE de 53 ani, din comuna Putna, posesor al permisului de conducere pentru categoriile ,,B si CE’’ din anul 2002, care a deschis usa fara sa se asigure.
În urma accidentului a rezultat vatamarea corporala grava a biciclistului, care a fost transportat la spital unde i s-a stabilit diagnosticul „fractura marele trohanter” necesitând pentru vindecare 30 zile îngrijiri medicale.
Potrivit IPJ Suceava, soferul a parasit locul accidentului fara încuviintarea Politiei, fiind identificat ulterior si testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acestuia i s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunilor de vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului fara încuviintarea politiei.
Intră acum și în grupul de