Tânăr din Mălini mort după ce mașina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț. Autoturismul era urmărit de poliție


Intră acum și în grupul de

politie urmarireUn tânăr de 24 de ani din comuna suceveană Mălini și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț, joi seara. Autoturismul era urmărit de poliție.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un echipaj de poliţie aflat, joi seara, în jurul orei 22.30, în patrulare pe DJ 209A Mălini, a solicitat şoferului unui autoturism înmatriculat în străinătate să oprească, dar acesta a însă şoferul nu s-a conformat şi a continuat să meargă pe DC Mieluşoaia.

Poliţiştii au plecat în urmărirea autoturismului aflat la peste 500 metri în faţă, iar într-o curbă, pe fondul vitezei, şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au găsit un tânăr de 28 de ani, din  comuna Mălini, care încerca să fugă, acesta declarând faptul că, autoturismul a fost condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Mălini, care a fost găsit mort la peste 300 metri de locul producerii accidentului.

Tânărul de 28 de ani care era rănit a fost transportat la spital, iar la testul cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat  că, celălalt tânăr, de 24 de ani, nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În acest caz poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului, dar şi să stabilească cine era la volanul autoturismului. (N.B.)


Intră acum și în grupul de