Firmă inactivă, folosită de un sucevean drept paravan pentru afaceri de sute de mii de lei


Intră acum și în grupul de

Un sucevean a fost trimis în judecată de Parchetul Tribunalului Suceava pentru evaziune fiscală după ce a vândut, în perioada 2010-2013, prin intermediul unei firme inactive din 2009, mărfuri în valoare de aproape 200.000 de lei.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Bogdan Mugurel Cojocariu pentru evaziune fiscală.

Procurorii arată că Cojocariu a fost administrator al unei firme înfiinţate în Suceava în anul 2005 având ca obiect de activitate comerţ cu ridicata al altor componente şi echipamente electronice.

evaziune-794x446

În evidenţele ANAF societatea respectivă apare ca fiind inactivă începând cu data de 11.06.2009, ca urmare a faptului că nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative, ultimele declaraţii depuse fiind în cursul anului 2006.

Deşi declarată inactivă, în perioada 11.03.2010 – 06.04.2013, firma a derulat operaţiuni comerciale de vânzări de mărfuri, sens în care a emis un număr de 36 facturi fiscale către un număr de cinci societăţi comerciale beneficiare, în valoare totală de 186.063,84 lei din care TVA în sumă de 35.454,11 lei.

Anchetatorii susţin că Bogdan Mugurel Cojocariu a folosit firmă declarată inactivă, în mod repetat cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii operaţiunile comerciale efectuate, respectiv livrările de mărfuri în sumă totală de 186.063,84 lei efectuate în baza a 36 facturi fiscale emise către un număr de cinci societăţi comerciale beneficiare, consecinţa fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, constând în impozit pe profit în sumă de 24.098 lei şi TVA în sumă de 35.454 lei, prejudiciul total fiind de 59.552 lei.

În acest caz s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 59.552 lei, asupra unei garsoniere din Suceava a lui Cojocariu.

Dosarul urmează să fie soluţionat de Tribunalul Suceava. (N.B.)


Intră acum și în grupul de