Handbal, Liga Nationala : Liderul HC Odorhei, „executat” la Suceava !


Intră acum și în grupul de

Ce nu a reusit campioana en-titre HCM Constanta sau detinatoarea Challenge Cup, UCM Resita, a izbutit dumninica CS Universitatea Suceava. Echipa locala de handbal s-a impus într-o maniera categorica, scor 32-21, în fata formatiei HC Odorhei, detronându-i pe harghiteni din pozitia de lider al Ligii Nationale

CS Universitatea Suceava – HC Odorhei  32 – 21 (15 – 11)

Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv din Suceava s-a dovedit duminica (pentru a câta oara?) a fi neîncapatoare. Cu mic cu mare, iubitorii handbalului au luat cu asalt tribunele LPS-ului, astfel ca, la ora 10.30, cu jumatate de ora înainte de începerea partidei, cu greu îti mai puteai gasi un loc pentru a-i sustine pe elevii lui Petru Ghervan. Totusi, cei prezenti au facut o atmosfera de mare meci si au asistat la un spectacol pe cinste, fiind martorii „executiei” liderului Ligii Nationale.

Prin succesul obtinut, CS Universitatea îsi consolideaza locul 5 în ierarhia primului esalon si ne îndreptateste sa speram ca la finalul acestui sezon vom avea echipa de cupa europeana.

Meciul a început într-o nota evidenta de echilibru. Fara trei dintre oamenii de baza pe teren, HC Odorhei a început bine jocul, în care cele doua formatii au mers cap la cap pâna în minutul 23, când tabela arata un rezultat de egalitate, 10-10.  A fost momentul în care Adrian Chirut a punctat pentru 11-10, iar Adi Mitrea a transformat o aruncare de la 7 metri si sucevenii aveau, pentru prima oara, un avantaj de doua goluri.

Paradele lui Andrei au stârnit din nou ropote de aplauze. Încurajati de galerie, universitarii au mai înscris de trei ori prin Ignat (2) si Tutu. Replica oaspetilor a venit abia în minutul 28, când s-a stabilit scorul pauzei, 15-11, dar repriza a doua avea sa demonstreze ca a fost doar o palida consolare.  

Reveniti de la vestiare, handbalistii de la CS Universitatea au început partea a doua a jocului în aceeasi verva cum o terminasera pe prima si au înscris de 6 ori consecutiv, facând knouck-out defensiva Odorheiului.

În minutul 37, sucevenii aveau un avantaj de 10 goluri, iar tehnicianul Petru Ghervan se gândea deja la meciul din runda viitoare, cu Stiinta Bacau. Bibirig, Adomnicai si Chirut au lasat locul lui Dospinescu, Zvanciuc si Bursuc, care au  continuat asediul la poarta nefericitilor portari ai Odorheiului. Doi portari în forma de zile mari, Andrei si Pralea, contraatacuri taioase, schimbari rapide de directie si multa, foarte multa ambitie au fost ingredientele cu care handbalistii nostri au umilit liderul Ligii Nationale.

Dupa meci, antrenorul celor de la HC Odorhei, Constantin Stefan, a recunoscut ca soarta partidei s-a decis în finalul primei reprize si debutul celei de-a doua: „Au fost cele 5 minute din finalul primei parti a jocului si primele 7 minute din repriza a doua în care noi nu am reusit sa marcam niciun gol. S-au comis multe greseli individuale care în cele din urma ne-au costat”.  

Diferenta înregistrata pe tabela de marcaj a fost chiar de 13 goluri, în minutul 53. Tutu a marcat cu o torpila de la 10-11 metri, Zvanciuc l-a imitat câteva minute mai târziu, iar Bursuc, al carui joc de aparare a impresionat, a închis tabela cu doua minute înainte de final. Timp de câteva minute, cei 600 de spectatori prezenti la meci au scandat din picioare „Suceava! Suceava!” si i-au aplaudat pe alb-albastri.  Printre acestia s-au aflat si oficialitati locale, dar si ministrul educatiei, Cristian Adomnitei .

La conferinta de presa, antrenorul Petru Ghervan si-a manifestat bucuria pentru rezultatul obtinut de elevii sai, dar si speranta ca persoanele abilitate vor lua masuri pentru construirea unei sali de sport moderne. „Cred ca si dl ministru Adomnitei s-a bucurat pentru victoria unei echipe studentesti. Contez pe sprijinul autoritatilor pentru a rezolva aceasta problema”, a declarat Petru Ghervan.

Tehnicianul oaspetilor, Constantin Stefan , s-a dovedit înca o data foarte diplomat. El a recunoscut ca formatia sa a fost inferioara Universitatii Suceava. „Ma asteptam sa avem un meci foarte greu la Suceava, dar nu mi-am închipuit ca vom pierde la o asemenea diferenta. Am studiat foarte bine jocul adversarilor nostri. Nu m-a surprins jocul lor.

M-a surprins jocul nostru, care fost unul slab. În saptamâna premergatoare meciului, eu chiar am declarat în presa locala de la noi ca întâlnirea de la Suceava va fi cel mai greu joc din acest tur de campionat. Ceea ce s-a întâmplat azi pe teren mi-a demonstrat ca am avut dreptate. Munca depusa de iubitorii handbalului de la Suceava începe sa se vada si cred ca, asa cum arata echipa la ora actuala, CS Universitatea se poate clasa pe un loc de cupa europeana. Asa cum am mai spus, noi suntem o formatie nou-promovata care încercam sa jucam, de la meci la meci, tot mai bine. Din pacate, azi nu ne-a iesit aproape nimic si am suferit o înfrângere la un scor foarte sever”, a declarat Constantin Stefan.

Constantin Stefan a preluat conducerea tehnica a Odorheiului în aceasta vara. În sezonul trecut el a antrenat pe Dinamo Baumit Bucuresti, echipa la care a lucrat cu veteranul studentilor, Leonard Bibirig. Întrebat daca vede vreo diferenta între jucatorul Bibirig din perioada Dinamo si jucatorul Bibirig care evolueaza acum la Suceava, Constantin Stefan a declarat: „Bibirig? Acelasi. Cu siguranta, si el are un aport la cresterea în valoare a echipei sucevene”.

Vizibil multumit de prestatia elevilor sai, antrenorul Universitatii, Petru Ghervan, considera ca formatia lui s-a impus si datorita absentei a trei titulari din echipa Odorheiului. „Ne-am dorit o victorie în meciul cu HC Odorhei si am obtinut-o. Este un succes important pentru noi daca tinem cont ca adversarul de azi nu a suferit nicio înfrângere pâna acum. Este foarte important ca am câstigat punctele de pe teren propriu. Oricum, eu cred ca scorul înregistrat la final pe tabela de marcaj nu reflecta cu adevarat diferenta dintre cele doua echipe. Nu trebuie sa uitam ca oaspetii nostri au venit fara trei dintre piesele lor de baza.

Noi ne-am pregatit mult pentru a contracara jocul acestora, dar ei au lipsit si cred ca asta contat mult în jocul lor. Am profitat si de o conjunctura favorabila noua. HC Odorhei va întâlni etapa viitoare pe Dinamo si cred ca, la fel ca noi, ei vor sa câstige mai ales meciurile de pe teren propriu. Ne asteapta un meci greu la Bacau, dar cu siguranta mergem acolo pentru a învinge”, a declarat Petru Ghervan.  


Intră acum și în grupul de