Foto-Video Incendiu violent în Comăneşti provocat de la un frigider. Forţe impresionante au intervenit pentru stingerea focului


Intră acum și în grupul de

Un incendiu produs vineri după amiaza într-o gospodărie din comuna suceveană Comăneşti a fost lichidat în circa două ore prin intervenţia pompierilor militari ai Gărzii de Intervenţie Solca, sprijiniţi de un număr impresionant de Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din Comăneşti, Botoşana, Arbore, Cajvana, Todireşti şi Cacica cu 7 autospeciale şi un buldoexcavator.

incendiu comanesti (1)

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la acoperişul şi podul casei, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, existând pericolul de propagare la bucătăria de vară, anexele gospodăreşti şi la trei gospodării aflate în imediata apropiere.

În incendiu au ars acoperişul casei de locuit pe 80 de metri pătraţi, planşeul din lemn pe 40 de metri pătraţi, o suprafaţă de 15 metri pătraţi din doi pereţi portanţi, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi alte bunuri. Flăcările au degradat pereţii portanţi, tâmplăria din lemn şi altele.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un frigider aflat sub tensiune.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat majoritatea bunurilor din casă, bucătăria de vară, magazia, adăpostul de animale şi depozitul de furaje, precum şi cele trei case învecinate.(N.B.)

incendiu comanesti


Intră acum și în grupul de