Cadrele didactice afiliate la FEN fac greva japoneza


Intră acum și în grupul de

Sindicalistii suceveni ai Federatiei Educatiei Nationale recurg marti, la un protest prin greva japoneza, nemultumiti ca Guvernul nu si-a respectat acordurile semnate privind elaborarea unei noi legi a salarizarii personalului bugetar si de inexistenta unui contract colectiv pe ramura.

Cele aproximativ 500 cadre didactice din judet, ce fac greva acuza tergiversarea nemotivata si ilegala a Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului privind înregistrarea contractului colectiv de muncã unic pe ramura învatamânt care este deja semnat de trei federatii reprezentative.

Un alt motiv de nemultumire este refuzul Guvernului de a raspunde favorabil solicitarilor repetate ale FEN cu privire la negocierea majorarilor salariale pe anul 2008, înainte de aprobarea bugetului, în vederea identificarii fondurilor necesare pentru asigurarea salariului minim de 880 de lei garantat prin contractul Colectiv de munca pentru personalul din învatamânt cu studii superioare.

Pentru aceasta forma de protest au optat peste 80 la suta dintre profesorii suceveni afiliati la FEN, dupa ce au fost consultati printr-un referendum cu privire la acest lucru. Saptamâna trecuta, profesori din Sibiu, Caras Severin, Galati, Satu Mare si Timis au fost în greva japoneza în cascada, iar marti este rândul celor din Suceava si Botosani.

Liderul de sindicat Traian Paduret a spus ca „greva se va derula pe parcursul întregii zile, iar cadrele didactice vor intra la ore, programul se va desfasura normal, dupa orar, numai ca profesorii vor purta la mânã o banderola alba”.

Majoritatea cadrelor care protesteaza marti fac parte din Sindicatul „Sf. Andrei” din Gura Humorului, afiliat la FEN. 


Intră acum și în grupul de