Fostul şef al Poliţiei TF Vatra Dornei a fost trimis în judecată pentru măsuri abuzive faţă de un subordonat


Intră acum și în grupul de

Agentul şef principal de poliţie Petru Bamboi, fost şef al Poliţiei Transporturi Feroviare Vatra Dornei, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor  şi fals intelectual.

politie_sigla

El este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava că între anii 2009-2011 a luat mai multe măsuri abuzive împotriva unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei TF Vatra Dornei fapt ce a dus la prejudicierea intereselor acestuia.

 

Bamboi este acuzat că în aprilie 2011 i-a tăiat agentului respectiv o tură de noapte privându-l astfel de sporul de noapte aferent acelei ture şi a contravalorii celor opt ore lucrate, pe motiv că nu şi-ar fi îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu.

Ulterior, în mai 2011, agentul de poliţie a fost planificat să-şi desfăşoare activitatea  între orele 08 – 16 însă Bamboi i-a tăiat patru ore din tura de serviciu deoarece nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile.

În iulie 2011 în timp ce se afla în concediu de odihnă, agentul de poliţie a fost sunat de şeful Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava care l-a anunţat să se deplaseze la sediul SRPT Iaşi unde s-a desfăşurat o şedinţă la care a participat şi Bamboi care însă nu a înscris în documente că acesta a fost în misiune ci că se afla în concediu de odihnă.

În octombrie 2011, în urma dispoziţiei primite de la şeful SJPT Suceava, agentul de poliţie s-a deplasat la sediul unităţii de poliţie în scopul aprobării unor documente însă, deşi era în misiune, nu a fost pontat de agentul şef de poliţie Bamboi care nu l-a pontat în acea zi.

Mai mult, Bamboi l-a trecut ca fiind în zile libere pe agentul de poliţie în mai multe situaţii cum ar fi concediu medical, misiune pentru testarea anuală, misiune în trenuri când erau proteste ale minerilor sau în misiune de efectuare de trageri.

Parchetul Tribunalului Suceava precizează că în prezent Petru Bamboi  fost şef al PPTF Vatra Dornei, este pensionar M.A.I.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vatra Dornei.(N.B.)


Intră acum și în grupul de