Deficitul bugetului general consolidat a fost redus cu 0,3 procente


Intră acum și în grupul de

Cu prilejul celei de-a treia rectificari bugetare, aprobata luni de Guvern, deficitul bugetului general consolidat a fost redus cu 0,3 procente, de la 2,7% la 2,4%, a anuntat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. „Reducerea deficitului bugetar este în concordanta cu politica bugetara prudenta pe care a dus-o Guvernul pâna acum si reprezinta un semnal clar privind dorinta Guvernului de a-si coordona politicile fiscale cu politica Bancii Nationale, de tintire a inflatiei”, a declarat ministrul Vosganian.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presa al Guvernului, bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse a fost suplimentat cu 814,3 milioane lei noi, în vederea acoperirii cheltuielilor generate de: majorarea pensiilor agricultorilor în luna noiembrie si decembrie, plata indemnizatiilor veteranilor de razboi, plata alocatiei de stat pentru copii, a ajutoarelor pentru încalzirea locuintei si a indemnizatiei pentru cresterea copilului, plata unor drepturi de care beneficiaza persoanele cu handicap. 

Ministerul Internelor si Reformei Administrative a primit o suplimentare de 2.000 miliarde de lei vechi pentru Programul de dezvoltare rurala, promovat prin Ordonanta 7/2006.

Bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate a fost suplimentat cu 474,3 milioane lei pentru asigurarea fondurilor aferente pentru plata salariilor majorate, precum si pentru asigurarea fondurilor în vederea derularii Programului national de evaluare a starii de sanatate a populatiei în asistenta medicala primara si a programului „Tratamentul bolnavilor cu afectiuni oncologice”.

Ministerul Justitiei va primi o suplimentare de 102,1 milioane lei, pentru executarea hotarârilor judecatoresti ramase definitive, precum si pentru completarea subventiei acordate Administratiei Nationale a Penitenciarelor, pentru cheltuieli curente.

Bugetul Ministerului Culturii si Cultelor a fost suplimentat cu 87 milioane lei, pentru realizarea Programului „Patrimoniul în pericol”, care vizeaza restaurarea unor monumente, a unor lacasuri de cult sau a unor bunuri din patrimoniul national.

Suplimentarea bugetelor unor ministere a fost posibila datorita reducerii bugetelor alocate altora si diminuarii unor credite care nu au fost angajate, a aratat ministrul Vosganian. El a precizat ca bugetul mai multor ministere au fost diminuate. Astfel, bugetul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile a fost diminuat cu 1.500 de miliarde lei vechi, bugetul Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale cu 1000 de miliarde lei vechi, bugetul Ministerului Apararii cu 3.827 de miliarde lei vechi, bugetul Ministerului Educatiei cu 4.354 de miliarde lei vechi si bugetul Ministerul Economiei si Finantelor – 3.146 de miliarde lei vechi. De asemenea, au fost operate reduceri ale sumelor din creditele externe, astfel: cu 1.150 miliarde lei vechi la Ministerul Dezvoltarii Lucrarilor Publice, cu 800 miliarde la  Ministerul de Interne, cu 31,4 miliarde la Ministerul Mediului si cu 233 miliarde lei a bugetului Ministerului Economiei si Finantelor.

Exercitiul bugetar poate fi caracterizat ca unul „prudent”, având în vedere ca executia bugetului pe 10 luni indica un excedent de 0,3%, a declarat ministrul Vosganian. El a precizat ca a fost înfiintata o comisie la nivelul Ministerului Finantelor si Economiei care va monitoriza evolutia cheltuielilor bugetare.

Ministrul Economiei a explicat faptul ca o serie de factori conjuncturali, cum ar fi seceta din acest an, au afectat direct principalii indicatori macroeconomici. „O analiza pe care am facut-o prin Comisia nationala de prognoza, la nivelul Ministerului Economiei si Finantelor, arata ca fara impactul sever pe care la avut seceta asupra economiei românesti am fi avut în acest an o crestere economica de peste 8%. 

Cresterea economica va fi în jur de 6%, fata de o prognoza de 6,5%. Daca nu am fi avut seceta si nu am fi avut o scadere dramatica cu peste 20 de procente a productie agricole, am fi avut o crestere economica de 8%, ceea ce ar fi fost un record în perioada post-decembrista. În aceea ce priveste inflatia, fara impactul pe care l-a avut cresterea preturilor agricole, un impact cu o medie de 0,7 % pe luna, de cca. 8 % pe an, am fi avut o inflatie de 4, 4,2%”, a spus Vosganian.

În ceea ce priveste investitiile straine, rezultatele pe primele noua luni indica un nivel al investitiilor straine de aproape 6 miliarde de euro, iar evolutia economiei este favorabila. „Este posibil sa nu ajungem nivelul anului trecut în privinta investitiilor, dar asta numai din cauza privatizarii Banci Comerciale, ce a adus un surplus important în ultimul trimestru al anului trecut. evolutia economiei continua sa fie favorabila. Acest lucru se vede si în exercitiul bugetar pe acest an, si în exercitiul bugetar pe anul viitor, care include sume importante alocate domeniilor strategice,” a spus ministrul Varujan Vosganian.


Intră acum și în grupul de