FOTBAL » Depinde de noi. Si de… Ungaria!


Intră acum și în grupul de

România – Albania, miercuri, ora 18 (TVR)

Sansele României de fi cap de serie la tragerea la sorti a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010 si, mai ales, de a avea un culoar fericit la Europenele de anul viitor s-au diminuat, dar atâtea câte mai sunt ele depind în mare masura de rezultatul meciului de azi, cu Albania.

Concret, România ocupa în acest moment locul 12 în clasamentul FIFA. Daca scoatem din discutie Brazilia si Argentina, ocupantele primelor doua pozitii (care sunt din America de Sud), tricolorii sunt pe locul 10 în clasamentul celor mai bune echipe europene. La o singura pozitie de „fericire”. Iata cum s-ar traduce aceasta „fericire”:

1. România este cap de serie la tragerea la sorti a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010 si este, drept urmare, cu un picior la turneul gazduit de Africa de Sud.

2. România este în urna a doua la tragerea la sorti a Campionatului European din 2008, având, drept urmare, sanse mari de a iesi din grupe si de a patrunde în sferturile de finala ale competitiei gazduite de Austria si Elvetia.

O victorie la Sofia ne-ar fi garantat cele doua beneficii de mai sus. „Tricolorii” au plecat însa înfrânti din Bulgaria. Din fericire, mai exista sanse! Din pacate, sansele noastre se leaga în mare parte de Ungaria. Sa vedem care sunt conditiile care, daca vor fi îndeplinite, ne vor reda zâmbetul pe buze:  

Preliminarii CM 2010:

Pentru a deveni capi de serie la tragerea la sorti a preliminariilor Mondialelor, programata pentru duminica, 25 noiembrie, în primul rând „tricolorii” trebuie sa învinga Albania. Tot miercuri, Croatia trebuie sa nu plece cu toate cele trei puncte din Anglia. Cum „Lia Manoliu” va fi în sarbatoare si cum Anglia va avea nevoie de un egal pe Wembley pentru a se califica, în timp ce croatii au deja rezervate biletele pentru Europene, aceste doua conditii nu par a ne pune probleme. Ultima este însa cea care ne da dureri de cap: Grecia nu trebuie sa învinga în… Ungaria! Într-adevar, elenii sunt deja calificati. Numai ca ungurii, care nu au nicio sansa în grupa lor, traverseaza o forma de cosmar. Ultima partida a maghiarilor, 0-3 în Republica Moldova, spune totul. Sa speram însa ca vecinii nostri nu vor pierde miercuri si ne vor da o mâna de ajutor. În cazul fericit în care ne va iesi pasenta, „tricolorii” vor evita echipe ca Italia, Franta, Germania, Spania, Olanda, Portugalia, Cehia sau Anglia si se vor lupta pentru un loc la Mondiale cu formatii precum Grecia, Croatia, Scotia, Rusia, Polonia, Norvegia, Ucraina, Suedia sau Serbia.  

EURO 2008:

Aici e si mai rau! Pentru a urca în urna a doua valorica si a fi favoriti la locul secund în grupele Europenelor, „tricolorii” trebuie, evident, sa învinga Albania, dar au nevoie si de îndeplinirea urmatoarelor conditii: Cehia sa nu se întoarca victorioasa din Cipru, Anglia sa nu piarda cu Croatia, pe teren propriu, Portugalia sa nu câstige, acasa, cu Finlanda, iar Suedia sa nu câstige toate cele trei puncte, la Stockholm, cu nationala Letoniei. Misiune aproape imposibila, daca tinem cont de numele echipelor de care depindem si de faptul ca favoritii îsi disputa partidele respective pe propriu teren. Mai mult, agonia poate atinge cote maxime daca elevii lui Piturca nu înving Albania, caz în care vom „aluneca” în ultima urna valorica a Europenelor si vom pleca, drept urmare, cu cele mai mici sanse de calificare în sferturile de finala ale competitiei gazduite de Austria si Elvetia.

Desi partida din aceasta seara n-ar trebui sa fie una prea încrâncenata, pentru ca România este calificata, iar Albania nu mai are nicio sansa, oaspetii par chiar determinati sa învinga. Klodian Duro, play-maker-ul adversarilor, a declarat ca echipa lui are un moral bun si va veni la Bucuresti pentru a câstiga.

Ultimul fluier al campaniei de calificare a „tricolorilor” la Campionatul European va apartine unui croat. Brigada de arbitri a partidei România – Albania este formata din Edo Trivkovici, ajutat la cele doua tuse de compatriotii lui Zaljko Novosel si Robertino Dujela. Arbitru de rezerva va fi Drazenko Kovacic, iar observator a fost delegat Roland Beck, din Liechtenstein.

În vârsta de 43 de ani, Trivkovici este cel mai vechi arbitru FIFA din Croatia, purtator al acestui ecuson din 1996.

Partida dintre România si Albania, ultima a preliminariilor Europenelor, va avea loc azi, cu începere de la ora 18. Meciul va avea loc pe stadionul “National”, din complexul “Lia Manoliu”, fiind de altfel ultimul disputat pe celebra arena bucuresteana.


Intră acum și în grupul de