Intră acum și în grupul de
Clubul Școlar Sportiv (CSȘ) Suceava a obținut locul I în clasamentul general pe echipe la etapa regională a Campionatului Național de Cadeți, desfășurată la Bacău, în perioada 15-17 aprilie a.c.
CSȘ Suceava a participat la competiție cu o delegație alcatuită din 11 sportivi: 14 ani – Șerban Cotos , Sebastian Croitor, Vlad Brandis și Ștefan Ropan ; 13 ani – Victor Turluianu si Ioana Nastaca ; 12 ani- Calin Moscaliuc, Ionut Socoliuc , Paul Roman, Robert Popescu și Cosmina Aanitei.
Potrivit prof. Cezar Moscaliuc, după patru reuniuni de concurs CSȘ Suceava s-a situat pe locul I în clasamentul general pe echipe, urmat de Atena Constanța și Aqua Sport Galați .
În clasamentele individuale, Calin Moscaliuc a obținut patru medalii de aur – 100 si 200 Liber, 100 spate si 100 Fluture; Ioana Nastaca: trei medalii de aur – 100 si 400 Liber , 100 Fluture, si o medalie de bronz la 100 Spate; Serban Cotos : două medalii de aur – 100 Fluture si 400 Liber și două medalii de argint la 100 Liber si 100 Spate; Ionut Socoliuc: o medalie de argint la 100 Bras; Sebastian Croitor: trei medalii de bronz la 100 si 400 Liber și 100 Spate; Cosmina Aanitei: o medalie de bronz la 100 Liber; Paul Roman: o medalie de bronz la 100 Fluture; Stefan Ropan- o medalie de bronz la 100 Bras.
Antrenorii care pregătesc lotul CSȘ Suceava sunt Cezar Moscaliuc, Luis Lacatus și Andrei Pinticanu.
„Așteptăm cu nerăbdare Campionatele Naționale Școlare, ce se vor desfășura la Reșița la începutul lunii mai. Felicitări pentru rezultatele excelente obținute la competițiile naționale și la etapele regionale din aceasta primăvară și succes în continuare. Bravo, copii!”, a transmis antrenorul Cezar Moscaliuc.
La etapa regională de la Bacău a Campionatul Național de Cadeți au participat 22 cluburi de înot din țară, reprezentate de aproape 115 sportivi.
Intră acum și în grupul de