Programul de vizitare la Muzeul de Istorie din Suceava ar putea fi prelungit


Intră acum și în grupul de

Conducerea Muzeului Bucovinei studiază oportunitatea prelungirii programului de vizitare a Muzeului de Istorie, în special, în perioada verii, însă o astfel de măsură presupune şi suplimentarea schemei de personal.muzeul de istorie

 

Directorul Muzeului Bucovinei din Suceava, Emil Constantin Ursu, a declarat, miercuri, pentru NewsBucovina că oportunitatea prelungirii programului de vizitare a Muzeului de Istorie este studiată, în prezent, de conducerea instituţiei arătând că o astfel de măsură presupune suplimentarea schemei de personal cu încă cel puţin patru posturi, întrucât s-ar lucra în două schimburi.

El a explicat că suprafaţa  Muzeului de Istorie a fost extinsă de la 3000 de metri pătraţi la 7320 de metri pătraţi, ceea ce permite organizarea, printre altele, a unei expoziţii permanente ce cuprinde Sala Tezaur, Sala Tronului şi Secţiunile Istorie veche, Ev Mediu şi Istorie contemporană, a două expoziţii temporare, a unei săli multimedia, a unei săli de conferinţe şi a unui magazin la parterul clădirii.

Ursu a spus că în cazul în care Consiliul Judeţean Suceava va putea suplimenta schema de personal a Muzeului de Istorie, programul de vizitare ar putea fi prelungit cu două ore, astfel că în timpul iernii programul de vizitare va fi până la orele 19,00, iar în timpul verii va fi până la orele 20,00.

Directorul Muzeului Bucovinei a precizat că în perioada aprilie- octombrie, programul de vizitare a Muzeului de Istorie din Suceava este între orele 10,00-18,00, iar în perioada octombrie-aprilie între orele 09,00-17,00.

El a mai spus că deschiderea Muzeului de Istorie din Suceava va avea loc în cursul lunii iunie 2016.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de