Intră acum și în grupul de
Un călugăr din Brodina care conducea un autoturism de teren cu volanul pe partea dreaptă a provocat accidentul din localitatea Paltinu în urma căruia a fost activat planul roşu de intervenţie în judeţul Suceava.
În urma anchetei poliţiştilor s-a stabilit că cinci persoane care fuseseră în vizită la un călugăr din Brodina erau conduşi înapoi spre casă de călugăr cu un autoturism de teren înmatriculat în Bulgaria şi cu volanul pe partea dreaptă.
Pe un drum cu pietriş, călugărul a intrat frontal într-un autoturism Renault înmatriculat în judeţul Botoşani.
În urma impactului, şoferul autoturismului Renault a fost grav rănit, socrul său aflat pe scaunul din dreapta faţă a murit, iar fata acestuia, de patru ani aflată pe bancheta din spate nu a suferit răni.
Totodată, o femeie din maşina de teren condusă de călugăr a suferit o fractură la un picior şi au mai fost rănite alte două femei.
În acest caz, călugărul este cercetat pentru ucidere din culpă.
ISU Suceava menţionează într-un comunicat că accidentul rutier s-a produs în jurul orei 19, pe raza localității Paltin din comuna Brodina, şi au fost implicate un autoturism şi un SUV, care s-au lovit frontal.
În urma coliziunii, au rezultat nouă victime, din care două au rămas încarcerate.
La nivelul județului Suceava s-a activat Planul Roşu de Intervenție şi au fost trimise către locul accidentului şapte ambulanțe (2 SAJ şi 5 SMURD, incluzând ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă şi Autospeciala de Transport Victime Multiple ATPVM).
La o primă evaluare a victimelor, patru dintre răniți erau în stare gravă (cod roşu), patru erau cu leziuni minore (cod galben), iar din păcate, una dintre persoanele încarcerate era inconştientă (cod negru).
E vorba despre un bărbat în vârstă de 79 de ani, pentru care, ulterior, s-a declarat decesul.
După extragerea victimelor încarcerate şi acordarea îngrijirilor medicale, toți răniții au ajuns în primă fază la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Rădăuți, urmând ca după evaluarea medicilor, cei în stare mai gravă să fie trimişi mai departe.
(N.B.)
Citeşte despre cauzele activării codului roşu de intervenţii.
Intră acum și în grupul de