Intră acum și în grupul de
Curtea de Apel Suceava a dispus arestarea pentru 15 zile a lui Iulian Marchidan, de 26 de ani, din comuna Preuteşti care este căutat de autorităţile din Spania pentru trafic de droguri şi grup infracţional organizat.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Suceava l-au identificat, vineri, în trafic, pe DJ 208, pe raza comunei Preuteşti, pe un bărbat de 26 de ani, din localitate, urmărit internaţional, întrucât autorităţile judiciare spaniole au emis pe numele acestuia un mandat european de arestare pentru trafic de droguri şi grup infracţional organizat.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată.
Curtea de Apel Suceava a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava de arestare preventivă a bărbatului.
Astfel, judecători au dispus arestarea provizorie pe 15 zile a lui Iulian Marchidan persoanei solicitate MARCHIDAN IULIAN, faţă de care s-a emis mandatul european de arestare la data de 12.04.2016, de către Jusgado de Primera Instancia e Instruccion N.4 de Sagundo – Spania şi cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul SIRENE naţional.(N.B.)
Intră acum și în grupul de