Intră acum și în grupul de
Venit vara trecuta la Cetatea, Marian Nicolau a fost numit de catre Marian Pana capitanul gruparii sucevene, înca de la debutul galben-albastrilor în actualul sezon al Ligii a III-a. Fundasul, în vârsta de 31 ani, a avut evolutii remarcabile de-a lungul celor 17 etape, coordonând o defensiva suceveana care a încasat doar patru goluri. De-a lungul carierei, „Nae” – asa cum îi spun colegii – a mai evoluat la Gaz metan Medias, FC Sibiu si CS Otopeni, la ultimul club fiind pregatit de actualul tehnician al Cetatii, Marian Pana.
Într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al Cetatii, Nicolau s-a declarat multumit de prestatia formatiei sucevene în prima parte a campionatului. Capitanul galben-albastrilor considera ca rezultatele obtinute de Cetatea se datoreaza valorii colectivului si inspiratiei antrenorilor. Nicolau îsi doreste ca în retur formatia sa sa-si asigure cât mai repede promovarea în esalonul al doilea urmând ca apoi Cetatea sa faca spectacol.
Întrebat care este secretul prestatiei excelente a echipei în turul campionatului Nicolau a precizat: “ Echipa a jucat foarte bine în prima jumatate a sezonului, iar atmosfera din sânul lotului a creat acest cadru propice succesului. Unitatea echipei si inspiratia antrenorilor cred ca au fost principalele noastre atuuri”.
Capitanul Cetatii este convins ca gruparea suceveana nu mai poate rata promovarea dar pentru asta “trebuie sa dam dovada de seriozitate, atât timp cât nu suntem înca promovati din punct de vedere matematic. Echipa este motivata sa-si duca la bun sfârsit obiectivul si sunt convins ca pe finalul campionatului vom putea oferi mai mult spectacol publicului de pe Areni”.
”Cu lotul actual si înca 2-3 jucatori valorosi, cred ca ne vom putea bate pentru locurile fruntase ale ligii secunde. Ne dorim ca peste doua sezoane sa promovam în primul esalon, acesta fiind si unul dintre motivele pentru care am ales sa vin la Suceava” spune Nicolau referitor la ambitiile fotbalistilor suceveni pentru viitorul apropiat.
De asemenea, fostul fundas al Otopeni-ului a tinut sa multumeasca publicului care a fost alaturi de Cetatea în tur.
”Nu ma asteptam sa avem parte de atâtia spectatori la acest nivel. Publicul sucevean arata o mare pasiune pentru fotbal si se simte o oarecare dorinta de performanta printre spectatori. Le multumim ca au fost alaturi de noi în turul campionatului si sper sa fie alaturi de echipa si pe viitor. Ca sa nu-i dezamagim, vom încerca sa dam totul pe teren”, a încheiat Marian Nicolau.
Cetatea Suceava a terminat prima parte a campionatului Ligii a III-a pe prima pozitie a clasamentului Seriei I, având un avans de 10 puncte fata de ocupanta locului secund, Pambac Bacau. Antrenorul Marian Pana a precizat ca venirea lotului sucevean în vederea reluarii pregatirilor pentru retur va avea loc pe 7 ianuarie 2008.
Intră acum și în grupul de