Tara, tara vrem…militari


Intră acum și în grupul de

Ministerul Apararii desfasoara prin birourile informare-recrutare judetene, pâna la 7 ianuarie 2008, activitatea de recrutare a tinerilor candidati pentru profesia de soldat si gradat voluntar în unitatile din subordine. Pentru prima serie de pregatire, care va începe în luna martie 2008, sunt disponibile 1.855 locuri pentru urmatoarele specialitati: auto, geniu, comunicatii si informatica, aparare NBC, rachete si artilerie, infanterie, tancuri, marina, radiolocatie, parasutisti, logistica, aviatie, politie militara. Candidatii, cu sau fara stagiul militar satisfacut, trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii generale pentru a putea participa la concurs:

–    vârsta cuprinsa între 18 si 26 ani;

cetatenia româna si domiciliul stabil în tara;

pot fi barbati sau femei, care sa fi absolvit cel putin ciclul inferior liceal sau o scoala de arte si meserii, cu certificat de absolvire/calificare profesionala nivel 1, iar în cazul în care sunt elevi în ultimul an de studii, sa faca dovada absolvirii/promovarii examenului pâna la data începerii programului de instruire;

-sa nu fi fost condamnati penal si sa nu fie în curs de urmarire penala;

-sa fie apti din punct de vedere medical si psihologic, potrivit baremelor specifice;

-sa aiba o conditie fizica buna.

Pentru anumite arme sau specialitati militare sunt prevazute si cerinte specifice.

Principalele avantaje pe care le vor avea tinerii care doresc sa devina soldati si gradati voluntari, potrivit Legii nr. 384/ 2006, sunt:

– semnarea, la angajare, a unui contract pentru o perioada de pâna la patru ani, iar urmatoarele contracte pot avea durata de 2-3 ani fiecare, pâna la limita de vârsta în grad, stabilita prin lege la 40 de ani, în raport de nevoile institutiei militare;

– posibilitatea de a fi selectionati, pâna la împlinirea vârstei de 30 de ani, pentru a urma cursul de baza pentru formarea deprinderilor de comanda ale subofiterilor; aceasta categorie de militari reprezinta principala sursa pentru formarea subofiterilor;

– în afara de solda lunara, au dreptul la echipament gratuit si hranire sau compensatie de hrana, precum si la asistenta medicala si medicamente gratuite, în conditiile legii; beneficiaza de documente militare de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihna sau în cazul mutarii dintr-o garnizoana în alta, precum si de o compensatie lunara pentru chirie în situatia în care nu au o locuinta proprie;

– vechimea în serviciu a militarilor voluntari se ia în calcul la stabilirea pensiei si a altor drepturi de asigurari sociale;

– militarii voluntari vor participa la misiuni internationale, în functie de nevoile Ministerului Apararii.

Tinerii care doresc sa urmeze o cariera ca militar voluntar în armata pot contacta Birourile de Informare-Recrutare judetene (lista acestor birouri si numarul de locuri disponibile în fiecare judet se gasesc pe site-ul din internet al ministerului, la adresa www.mapn.ro).


Intră acum și în grupul de