Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 41 de ani din comuna Voitinel care a reuşit, în data de 6 mai, să scape de urmărirea poliţiştilor şi s-a ascuns, a fost reţinut după trei zile.
Poliţia Suceava arată că în data de 6 mai, la ora 19:20, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier al Poliţiei Municipiului Rădăuţi ce se deplasa pe DN2E dinspre localitatea Marginea către Solca, în interiorul localităţii Clit, au observat pe aparatul radar din dotare faptul că din sens opus se deplasează un autoturism cu viteza de 80 Km/h.
Având în vedere situaţia, agenţii de poliţie au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, folosind semnalele acustice, luminoase şi paleta reflectorizantă, dar conducătorul autoturismului în cauză şi-a continuat deplasarea către comuna Marginea.
Echipajul de poliţie a început urmărirea autoturismului pe DN2E. Urmărirea a continuat cca un km pe DC Voitinel până la poarta unei locuinţe, loc în care conducătorul autoturismului a oprit.
În momentul în care şoferul autoturismului Audi a coborât din maşină, poliţiştii au observat faptul că acesta părea sub influenţa băuturilor alcoolice şi a fost identificat ca fiind un bărbat de 41 ani, din comuna Voitinel, persoană despre care se cunoştea faptul că este cercetată într-o altă cauză penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Având în vedere aspectele constatate, agenţii au coborât din autospeciala din dotare cu scopul de a-l imobiliza pe conducătorul auto, însă acesta, s-a opus, a aruncat cu o piatră în direcţia lor şi a proferat injurii şi ameninţări.
La faţa locului s-au adunat mai multe persoane, printre care şi minori, care manifestau un comportament ostil la adresa poliţiştilor care, văzând că raportul de forţe este disproporţionat, dar şi prezenţa la faţa locului a unor minori nu au folosit armamentul din dotare şi pentru a evita degenerarea conflictului s-au retras de la faţa locului, solicitând sprijin.
Până la sosirea echipei operative bărbatul de 41 de ani a părăsit locuinţa cu autoturismul, acesta fiind identificat ulterior abandonat şi încuiat în pădure, la marginea drumului forestier din zona numită „Slatina” de pe raza comunei Vicovu de Jos, zona „Remezău”, la o distanţă de aproximativ 6 km faţă de locuinţă.
În urma continuării cercetărilor bărbatul de 41 de ani a fost localizat luni şi a fost reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. (N.B.)
Intră acum și în grupul de