Intră acum și în grupul de
Fostul primar al oraşului sucevean Solca, Alexandru Mirăuţă, în vârstă de 83 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Octogenarul este acuzat că a violat, împreună cu doi adolescenți, o fată de 15 ani dintr-un centru de plasament.
Potrivit Parchetului Judecătoriei Rădăuţi, în data de 7 mai, o tânără de 15 ani, instituţionalizată la Centrul de Plasament Mihail şi Gavril din oraşul Solca, diagnosticată cu grave tulburări de comportament cu pulsiuni, fenomene anxioase şi intelect la limită, aflată sub tratament medical psihiatric, se deplasa pe strada din apropierea Centrului de Plasament a fost acostată de un adolescent de 16 ani instituţionalizat la acelaşi centru şi de un altul, de 17 ani din localitate, care i-au propus să întreţină relaţii sexuale.
Cei doi i-au cerut tinerei să meargă cu ei la locuinţa lui Alexandru Mirăuţă pentru a întreţine relaţii sexuale contra sumei de 150 lei.
Tânăra a refuzat iniţial, dar cei doi adolescenţi au insistat ameninţând-o că dacă nu merge cu ei va avea de suferit.
Ajunşi la domiciliul lui Mirăuţă , adolescenţii i-au dat tinerei să bea circa 5 pahare de vin, condiţii în care, având în vedere afecţiunile de care suferă şi tratamentul medicamentos pe care îl urma, fata a fost adusă în stare de inconştienţă.
Ulterior, profitând de starea fetei şi de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, ea a fost dusă în una dintre camerele locuinţei lui Mirăuţă unde atât acesta cât şi cei doi adolescenţi au întreţinut pe rând relaţii sexuale cu fata.
Cei doi tineri au primit ulterior de la Mirăuţă 150 de lei şi o sticlă de vin.
Cei trei au fost reţinuţi joi pentru viol, iar magistraţii Judecătoriei Rădăuţi au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele lor pentru o perioadă de 30 de zile, precizează sursa citată. (N.B.)
Intră acum și în grupul de