Intră acum și în grupul de
Constantenii n-au fost “lei, dar l-au avut pe Stanescu în poarta
CS Universitatea Suceava a pierdut duminica, ( 28 – 30) ultima etapa a turului campionatului Ligii Nationale la handbal, cu campioana HCM Constanta. Oaspetii au plecat victoriosi acasa pentru ca au avut un portar excelent, pe Rudy Stanescu si pe Toma extrema care a marcat 9 goluri. În fata unei echipe care are la Nationala nu mai putin de 5 jucatori si care pâna la meciul de ieri aveau deja 5 victorii consecutive, s-ar putea crede ca sucevenii intrau în teren fara speranta unei victorii. Într-adevar, finalul a fost cu minus de partea gazdelor, dar înclinam sa credem ca asta nu s-a întâmplat deoarece Constanta a fost de nebatut. Accidentarea lui Bibirig din finalul primei reprize a fost înca un argument pentru care sucevenii n-au reusit sa tina piept mai viguros constantenilor, absenta lui resimtindu-se în mod special pe faza de aparare.
În prima repriza sucevenii au dat drumul jocului frumos pe care publicul s-a obisnuit sa-l vada, s-au tinut scai de campioni care nu au marcat usor nereusind sa se desprinda la mai mult de 3 goluri diferenta si asta de prin minutul 20. La handbalistii Universitatii au functionat deopotriva, atacul si apararea, ultima învinsa în special, de puternicul Csepreghi care a punctat de 3 ori, Muresan si Saulescu de câte doua ori si înca 3 reusite unice ale altor colegi. Constanteanul Toma s-a multumit sa execute ireprosabil 4 lovituri de la 7 m având si doua goluri din actiune. Pâna la accidentare, Bibirig s-a luptat eroic cu apararea adversarilor, Mitrea, Chirut, Tcaciuc, Ignat si Madalin Tutu reusind sa ramâna bine sudati si când aparau si când atacau la semicerc. Portarii celor doua formatii, Pralea la suceveni si Stanescu la constanteni si-au facut treaba echitabil, impresia generala a primelor 30 de minute, terminate 13 – 16, fiind totusi cea a unui joc echilibrat, iar pentru suceveni ca „se poate”.
Basica s-a spart în cea de a doua parte a meciului, când handbalistii Universitatii Suceava s-au risipit parca din primele minute si au primit rapid doua goluri, diferenta de 5 puncte între ei si oaspeti transformându-se în complex. Putin aer curat pentru suceveni a adus Cristian Bursuc, în timp ce Chirut si Tutu si-au pastrat prestatia buna, dar HCM Constanta începea deja sa tina haturile meciului, dar nu din cauza ca în teren, handbalistii campioni devenisera lei. Diferenta a facut-o Rudy Stanescu, un portar de clasa, care duminica, la Suceava a aparat tot ce se putea ducându-si echipa la victorie.
Inexplicabila a fost, în momentele când constantenii erau pe val mare, decizia antrenorul Petru Ghervan, de a-l scoate pe Mitrea si introducerea pe extrema stânga a lui Dospinescu, baiat bun dar care nimereste poarta destul de rar si apoi a lui Gavriloaia în favoarea lui Bradatan, si el de asemenea baiat bun.
Dar de-a dreptul imprevizibila a fost cea din min 51 când sucevenii se apropiasera la 2 goluri de campioana României iar antrenorul principal a ales sa-l „odihneasca” pe Madalin Tutu, alt baiat bun, dar cu obisnuinta de a marca goluri.
Înfrângerea Universitatii Suceava este una dintre cele 4 înregistrate în turul campionatului Ligii Nationale de handbal. Elevii lui Ghervan si Bibirig au luat bataie de la Medgidia, Steaua, Resita si duminica, de la HCM Constanta, ultima fiind incontestabil cea mai frustranta pentru ei. Handbalistii suceveni au terminat însa prima jumatate de competitie pe locul 6, adica locul de pe care, daca si-l pastreaza si în retur, poate pleca sa joace într-o cupa europeana.
Intră acum și în grupul de