Prefectul Onofrei il va informa pe Premier de recomandarile privind participarea „mai rezervata” la sedintele Colegiului prefectural a unor institutii


Intră acum și în grupul de

O parte din sefii de institutii de stat din judetul Suceava se prevaleaza de unele documente provenite de la institutiile centrale sau regionale care le tuteleaza prin care li se sugereaza sa fie mai rezervate la a participa la actiunile institutiilor Prefecturii, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Orest Onofrei considerând aceasta situatie anormala. Pentru a acoperi absenteismul de la sedintele organizate de Prefectura Suceava, drept scuza, unele servicii de stat din judet trimit institutiei adrese pe care la rândul lor le primesc de la nivel central sau regional, prin care li se arata ca nu au legatura cu Prefectura si ca nu sunt institutii deconcentrate, a precizat prefectul Orest Onofrei, într-o conferinta de presa.  

Acesta a precizat ca ultimele trei adrese de acest gen au fost transmise de Inspectoratul în Constructii, Protectia Consumatorului si Oficiul Judetean de Cadastru. „Li se spune ca nu sunt servicii deconcentrate si nu au legatura cu Prefectura, de parca ar fi ceva rau sa fii institutie deconcentrata, ca ar fi ceva peiorativ”, a spus Orest Onofrei.

Acesta a precizat ca din Colegiul Prefectural fac parte toate institutiile de stat cu reprezentare în teritoriu pentru ca doar prin colaborare între institutii se pot pune în practica politicile guvernamentale. Prefectul Onofrei a argumentat cu faptul ca într-un judet „nu pot fi strategii rupte de realitatile locale” si a aratat ca sefilor acestor institutii li se transmite sa fie „mai rezervati” la a participa la actiunile Prefecturii, dar când se întâmpla un eveniment din respectivul domeniu, „este vinovata Prefectura”.

Orest Onofrei crede ca premierul nu agreaza acest mod de lucru si a decis sa înainteze o adresa Guvernului prin care va aduce la cunostinta aceasta situatie.

Totusi, acesta a mai adaugat ca, în afara de aceste adrese nu are probleme de comunicare si colaborare cu sefii institutiilor de stat din judet.  


Intră acum și în grupul de