Un număr de 6.978 de elevi suceveni au participat la prima probă a Evaluării Naţionale la clasa a IV-a


Intră acum și în grupul de

Evaluarea Naţională la clasa a IV-a a început, luni, cu probă la limba română, în judeţul Suceava participând la această probă 6.978 de elevi.

elevi evaluare

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Suceava, la Evaluarea Naţională la clasa a IV-a s-au înscris 7.236 de elevi, iar dintre aceştia 6.978 au fost prezenţi la proba la limba română, în timp ce 258 au absentat.

În cursul zilei de marţi este prevăzută proba la matematică, iar cea la limba maternă va avea loc în data de 2 iunie.

La începutul anului şcolar 2015-2016 erau înscrişi în clasa a IV-a 7238 de elevi în unităţile de învăţământ sucevene.

După Evaluarea Naţională la clasa a IV-a urmează Evaluarea Naţională la clasa a II-a cu proba la limba română- scris în data de 6 iunie şi citit- 7 iunie,  urmată de matematică- 8 iunie.

În judeţul Suceava erau înscrişi la începutul acestui an şcolar 6962 de elevi în clasa a II-a.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de