Intră acum și în grupul de
O femeie în vârstă de 30 de ani din comuna suceveană Baia s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat beată la volan și a ajuns cu mașina într-un șanț.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, joi, la ora 15.40, o patrulă din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Preutești a identificat pe raza comunei Vulturești, un autoturism este avariat, fără victime.
”Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, la ora 15.30, în timp ce conducea autoturismul pe DC Hreațca, datorită neadaptării vitezei pe un carosabil acoperit cu prundiș, o femeie de 30 de ani, din comuna Baia, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit într-un șanț.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, arată sursa citată.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural. (I.L.)
Intră acum și în grupul de