Intră acum și în grupul de
Un sucevean a intrat duminică dimineața cu mașina într-un copac de pe marginea drumului DJ 208 A Dolhasca-Liteni, iar un pasager al mașinii, o femeie, a suferit răni.
Poliția Suceava a informat că duminică dimineața la ora 2.00, în timp ce se conducea autoturismul pe DJ 208A, din direcția Dolhasca către orașul Liteni, un bărbat de 41 de ani, din municipiul Suceava, nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed și ploaie, a derapat, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului, o femeie de 40 de ani, din municipiul Suceava, a fost rănită ușor.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.(N.B.)
Intră acum și în grupul de