Copiii din grupul din Mureș cu toxiinfecții alimentare, veniseră în excursie în Bucovina la finalul clasei a patra


Intră acum și în grupul de

 

Directorul adjunct al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat că instituţia derulează o anchetă epidemiologică pentru stabilirea cauzei îmbolnăvirii celor 21 de persoane din judeţul Mureş.

autocar

Zorescu a spus că simptomele au apărut la aproximativ trei ore după ce grupul din judeţul Mureş a consumat micul dejun la un motel din comuna Şcheia, 21 din totalul celor 26 de persoane fiind diagnosticate cu forme uşoare şi medii de toxiinfecţie alimentară.

Ea a precizat că au fost recoltate probe din alimente, dar şi probe biologice de la o parte dintre pacienţi pentru stabilirea cauzei îmbolnăvirii acestora.

Medicul epidemiolog sucevean a spus că toţi pacienţii vor fi externaţi în cursul după-amiezii de duminică după ce au primit tratament de specialitate în cadrul SJU Suceava.

Zorescu a spus că grupul din judeţul Mureş avea în componenţă şi copii în vârstă de 11-12 ani şi a efectuat o excursie în judeţul Suceava la sfârşitul clasei a IV-a.

Restul grupului, care nu a avut nevoie de tratament medical, a fost găzduit până la externarea celorlalți, în sala de ședințe a DSP.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de