Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni au verificat, în week-end șoferii care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă regimul legal de viteză.
Acţiunile au fost concentrate în partea a doua a zilelor de vineri şi sâmbătă. În doar câteva ore au fost testate cu aparatul etilotest peste 100 de persoane, fiind identificaţi mai mulţi şoferi băuţi. În funcţie de valoarea alcoolemiei constatate, în 5 cazuri au fost întocmite şi dosare de cercetare penală.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Voitinel.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul i-a fost încredințat tânărului de 20 de ani pentru a fi condus, de fratele său de 24 de ani, din comuna Voitinel, deși știa faptul că, acesta nu deține permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal față de tânărul de 20 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și față de fratele său de 24 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încredințarea unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
O patrulă de poliție a oprit pentru control, sâmbătă, pe str. M. Ioan din municipiul Fălticeni, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Suceava. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Tot sâmbătă, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, a oprit pentru control, pe B-dul Bucovina, din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în acest caz s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Duminică dimineața o patrulă din cadrul Poliției orașului Siret, a oprit pentru control pe strada Mioriței din localitate, autoturismul condus de un localnic de 27 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Tot duminică, la ora 01.44, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe str. Armatei din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Preutești.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind deschis dosar penal.
Poliţiştii atrag atenţia că urmare a consumului de alcool se diminuează coordonarea motrică şi echilibrul, sunt alterate atenţia, percepţia, puterea de judecată şi controlul de sine, iar tinerii şoferi băutori sunt şi mai expuşi pericolelor, din cauza lipsei lor de experienţă şi a tendinţei mai mare de a risca, specifică vârstei.(N.B.)
Intră acum și în grupul de