Intră acum și în grupul de
Poliţiştii din Iaşi efectuează patru percheziţii, în judeţele Iaşi şi Suceava, la trei persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 2.700.000 de lei prin evaziune fiscală.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, luni, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, efectuează două percheziţii în municipiul Paşcani şi câte o percheziție în localităţile Gura Humorului şi Frasin, din judeţul Suceava, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010-2012, trei persoane, având calitate de reprezentanţi legali ai unei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate comerţul cu autoturisme şi autovehicule, nu ar fi evidenţiat în actele contabile veniturile obţinute, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale”, precizează sursa sitată.
Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat, până în prezent, la 2.700.000 de lei.
Persoanele vizate urmează să fie conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, se mai arată în comunicatul Poliției Române. (I.L.)
Intră acum și în grupul de