Intră acum și în grupul de
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat miercuri, că la aeroportul sucevean este nevoie de amenajarea rapidă a unui nou terminal pentru pasageri, a unui terminal cargo și a spus că se află în discuții cu operatori aerieni pentru deschiderea de noi curse.
El a spus că în condițiile în care în mai puțin de o lună încep cursele Wizz Air, este nevoie de creșterea numărului de pompieri pe aeroport pentru asigurarea siguranței în acest domeniu și că va acționa pentru angajarea personalului necesar.
La aeroport a văzut programul de dezvoltare privind terminalele și perspectivele pe viitor.
„Trebuie să ne gândim la un nou terminal”, a spus Flutur care a menționat că este luată în calcul ca primă variantă amenajarea acestuia în Centrul economic Bucovina, dar că vrea și terminal cargo pentru că e nevoie de dezvoltarea segmentului cargo.
„Dacă ne uităm astăzi, dacă ai pe timp de ploaie 150 de pasageri, jumătate trebuie să stea cu umbrelă”, a spus Flutur care spune că trebuie să gândească rapid o soluție pentru că va crește și traficul pe aeroport.
El a mai spus că are discuții cu operatori despre curse noi și a spus că se dorește să creeze o concurență, măcar la prețurile care se practică pe traficul intern. (N.B.)
Intră acum și în grupul de