Intră acum și în grupul de
Un echipaj al poliției de frontieră din cadrul SPF Brodina aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat, vineri seara, mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul ţării colete voluminoase.
Potrivit Poliției de Frontieră Suceava, echipajul a solicitat o echipă de intervenție care a acționat pentru reținerea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele şi s-au dispersat în direcții diferite. Astfel, polițiștii de frontieră au efectuat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, fiind reținut un tânăr sucevean în vârstă de 21 ani.
Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent fiind luate măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei, ocazie cu care au fost descoperite patru colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru care acestea împreună cu bărbatul reținut au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 9.000 pachete, de proveniență ucraineană, în valoare de 99.000 lei, cantitate ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere.
În acest caz se fac cercetări pentru contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la final se vor lua toate măsurile legale ce se impun.
Intră acum și în grupul de