Polițiștii încearcă să determine cine conducea o mașină care s-a răsturnat pe cupolă la Soloneț după ce a lovit un gard și un stâlp din beton


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni încearcă să stabilească cine a provocat, vineri, pe DJ 178D, în localitatea Soloneț, din comuna Todirești un accident.

accident cupola autoturism noaptea (5)

Potrivit cercetărilor, șoferul mașinii,  în timpul deplasării, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit terasamentul șanțului din partea dreaptă a sensului său de mers, după care a intrat în  gardul unei locuințe din apropiere și apoi într-un stâlp din beton al rețelei de distribuție a energiei electrice, răsturnându-se pe cupolă.

Cu ocazia cercetării poliţiştii s-a stabilit că la momentul accidentului în autoturism se aflau doi tineri  de 20 de ani, însă unul dintre aceștia a plecat de la fața locului.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a celuilalt tânăr, din orașul Cajvana, pasager în autoturism.

De asemenea, o femeie, de 43 de ani, tot din orașul Cajvana, mama tânărului rănit, a declarat că la momentul producerii accidentului se afla la volanul autoturismului în cauză. Ea  a fost preluată de ambulanță și diagnosticată cu „atac de panică”.

Cele două persoane au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii de 43 de ani și 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul fiului său, după care li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a conducătorului autoturismului implicat și a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.(N.B.)


Intră acum și în grupul de