Sfârșit cumplit pentru un copil de trei ani din județul Suceava. A murit după ce roata unui tractor a trecut peste el


Intră acum și în grupul de

Un copil de doar trei ani din satul sucevean Mihăiești, comuna Horodniceni, și-a găsit sfârșitul     într-un mod tragic. Copilul nu a supraviețuit leziunilor grave suferite după ce roata unui tractor a trecut peste el în timp ce se afla la strâns de fân împreună cu mama sa.

ambulanta spital judetean

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Anca Badale, luni un bărbat de 38 de ani a luat cu tractorul, în remorcă, mai multe persoane care să-l ajute la strânsul fânului în localitatea Horodniceni, între care și o femeie din Mihăești, care a venit cu cei doi copii ai săi, unul în vârstă de 19 ani și unul de trei ani.

La un moment dat, femeia a plecat să bea apă și a lăsat nesupravegheat copilul de trei ani, care a mers în spatele tractorului și a fost lovit de remorca acestuia care a trecut cu o roată peste el.

Copilul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, dar nu a supraviețuit în urma leziunilor provocate, a precizat Badale. (N.B.)


Intră acum și în grupul de