Sindicatul „Prometeu” nu a ajuns la o intelegere cu executivul de la Termica in privinta majorarii salariale


Intră acum și în grupul de

Conducerea societatii TERMICA SA, firma ce asigura furnizarea apei calde si a caldurii în regim centralizat în municipiul Suceava nu a ajuns la o întelegere cu sindicalistii din cadrul Sindicatului „Prometeu”, astfel negocierile vor continua. Managerul general Constantin Placinta a declarat marti, presei ca nu s-a reusit identificarea acelei solutii care sa multumeasca ambele parti dar ca discutiile nu s-au încheiat.

Executivul de la TERMICA asteapta însa si o solutie care sa vina din partea instantei sucevene ca urmare a constestarii primei decizii prin care Judecatoria a dat câstig de cauza sindicalistilor si a obligat echipa de manageri sa mareasca salariile angajatilor.

Solicitarile sindicale vizeaza în principal majorarea cu pâna la 30 la suta a lefurilor celor peste 800 de muncitori.


Intră acum și în grupul de