2.300 de lei furați dintr-o locuință din Bonsaci, în timp ce proprietara, o bătrână de 80 de ani, dormea


Intră acum și în grupul de

O femeie a sesizat, joi dimineață, Postul de Poliţie Bosanci că persoane necunoscute au sustras suma de 2.300 lei din locuinţa soacrei sale, o femeie, de 80 de ani din localitate.

FOTO: www.mirror.co.uk
FOTO: www.mirror.co.uk

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, din cercetări a rezultat că în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce femeia de 80 de ani dormea, persoane necunoscute au pătruns în locuinţă și au sustras suma de 2.300 lei.

”Aceasta a constatat furtul banilor în jurul orei 08.40, când a observat geamul între-deschis, iar lucrurile erau răvăşite în camera respectivă”, arată sursa citată.

IPJ Suceava mai precizează că în cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.


Intră acum și în grupul de