Țigări de contrabandă de 148.000 de lei găsite la Sucevița: Trei suceveni cercetați pentru contrabandă în formă agravantă


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră de la Sectorul P.F. Vicovu de Sus au desfășurat, vineri, o acţiune de prevenire şi combatere a contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate, iar pe timpul acţiunii, în jurul orei 18.00, au  identificat în trafic, pe raza localității Sucevița Suceava, un autoturism marca Volkswagen care tracta un autoturism marca Chrysler, înmatriculate în Marea Britanie, respectiv Bulgaria, despre care se deţineau date privind folosirea lor la transportul ţigărilor de contrabandă.contrabanda tigari (3)

În momentul în care conducătorii auto au observat că echipajul poliției de frontieră se îndreaptă spre ei au virat pe un drum forestier unde au abandonat mașinile şi au încercat să fugă.

Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a procedat la cercetarea terenului, fiind depistate, ascunse în pădurea din zonă, trei persoane Vasile C., în vârstă de 45 ani, Liliana S., de 26 ani şi Cristian J. de 24 ani, toate domiciliate pe raza județului Suceava.

În urma verificărilor efectuate, în autoturismul tractat, marca Chrysler au fost descoperite mai multe colete care conțineau 14.830 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 148.300 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Cele trei persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, faţă de Cristian J. fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 23 iulie a.c., va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi luării măsurii de control judiciar.

De asemenea autoturismele folosite la activitatea infracțională au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.(N.B.)contrabanda tigari (2)


Intră acum și în grupul de