Intră acum și în grupul de
Monumentele istorice, de arhitectură, arheologice, muzeele și casele memoriale de pe raza municipiului Suceava urmează să fie scutite de la plata impozitului sau taxei pe clădiri și terenuri pentru anii fiscali 2016 și 2017, potrivit unui proiect inițiat de primarul Ion Lungu.
Conform proiectului de hotărâre, contribuabilii care solicită scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri sau terenuri cu regim de monument istoric, trebuie să facă dovada că aceste clădiri sunt clasate în respectiva categorie de clădiri.
Proiectul de hotărâre a fost inițiat după ce Parohia Sf. Gheorghe- Mirăuți, a depus o cerere pentru anii fiscali 2016 și 2017 la Consiliul Local Suceava prin care a solicitat aplicarea prevederilor legale din Codul fiscal, conform cărora consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri și a impozitului/taxei pe teren pentru clădirile și terenurile clasate ca monumente istorice.
„Consider că este necesar ca pentru bunurile clasate ca monumente istorice deținute de către contribuabilii persoane fizice și juridice să acordăm scutire de la plata impozitului/taxei pe clădiri și pe teren”, susține primarul Ion Lungu.(Alin Dima)
Intră acum și în grupul de