Intră acum și în grupul de
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Cezar Anuţei, a declarat, luni, pentru News Bucovina că 347 de cadre didactice sucevene au fişele de înscriere validate pentru participarea la proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ.
El a spus că probele scrise vor fi susţinute pentru 31 de discipline şi se vor desfăşura în data de 4 august 2016, la centrul de examen ce este organizat la Colegiul Tehnic “Samoil Isopescu” din Suceava.
Anuţei a precizat că din cei 347 de candidaţi, 55 de candidaţi vor susţine proba scrisă la limba română, 39 la educaţie fizică, 50 – învăţători şi 35 – educatori, 28 – matematică, 23 la engleză, 14 la psihopedagogie specială, câte 12 la religie ortodoxă, respectiv la geografie, 10 la biologie, 9 la istorie, 8 la economie, 5 la franceză, 3 la fizică.
Potrivit Calendarului de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ 2015-2016, în data de 4 august este prevăzută susţinerea probei scrise, în data de 11 august vor fi afişate rezultatele, în intervalul 11-12 august sunt înregistrate contestaţiile care vor fi transmise centrelor de evaluare, în perioada 12-17 august este prevăzută soluţionarea contestaţiilor, iar pe 18 august vor fi afişate rezultatele finale.
Transmiterea tabelelor nominale cu candidaţii admişi către MENCŞ, precum şi validarea rezultatelor examenului printr-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale sunt prevăzute pentru perioada 17-30 august 2016.
De precizat este că în până în data de 17 iunie au fost efectuate inspecţiile la clasă pentru candidaţii încrişi la examenul de definitivat.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de