Intră acum și în grupul de
Schumacher nu poate sta departe de Formula 1 si mai ales de Ferrari, echipa la care si-a petrecut zece ani din viata. A acceptat sa se implice în dezvoltarea noului monopost si crede ca, pentru 2008, lupta pentru titlu se va da între Ferrari si McLaren, vazându-i în apropiere si pe cei de la Renault si BMW.
„Anul trecut l-am ajutat pe Kimi sa înteleaga cum se comporta masina si anul acesta, Ferrari mi-a cerut sa contribui la dezvoltarea noului monopost”, a declarat fostul campion mondial.
Referindu-se la sezonul 2008 si la echipele cu sanse la titlu, Schumacher considera ca „va fi o lupta între Ferrari si McLaren”, precizând ca „BMW si Renault ar putea sa se apropie pe masura desfasurarii sezonului”.
Particularizând pronosticurile la lupta directa Ferrari – McLaren, germanul recunoaste ca „plecarea lui Alonso va constitui un avantaj pentru noi, deoarece cred ca McLaren va fi mai slaba fara el. Ceea ce nu stiu, este daca Renault îi va oferi o masina buna cu care sa poata lupta, dar asta se vedea”.
Chiar si asa, „suntem ca o mare familie de 1000 de persoane si acesta este secretul puterii noastre”, a mai spus fostul pilot. Iar opinia sa este ca Massa si Raikkonen vor domina sezonul 2008, deoarece „Kimi este campionul, iar Massa, fara ghinionul din anul trecut, va fi mereu în fata”.
Cât despre F2008, marele pilot crede ca „noul Ferrari este foarte fiabil si rapid. Se va vedea la Jerez ceea ce poate masina, timpii, dar cred ca este o masina extrem de buna”.
Intră acum și în grupul de