Intră acum și în grupul de
Situația mașinilor abandonate în municipiu nu mai este tolerată, a declarat, miercuri, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, potrivit căruia proprietarii acestor autoturisme blochează locuri de parcare, dar și afectează și vizual zonele respective.
Într-o conferință de presă susținută la sediul Primăriei Suceava, Harșovschi a spus că proprietarii de mașini care acum sunt abandonate vor trebui să decidă dacă duc autoturismul ori la reparat, ori la fier vechi.
El a arătat că proprietarii care nu-și ridică mașinile vor fi amendați cu între 1000 și 2000 de lei și dacă în termen de zece zile de la notificare nu-și mută mașina, aceasta va fi ridicată și dusă în spații de depozitare ale municipalității, iar dacă în alte zece zile nu este revendicată, va fi trecută prin dispoziție de primar în proprietatea municipalității și valorificată.
Totodată, viceprimarul a mai anunțat că urmează să fie amendați și șoferii care parchează mașini de mare tonaj în parcări de reședință, între blocuri.
„Nu e normal să vii cu TIR-ul acasă și să ocupi mai multe locuri de parcare”, a spus Harșovschi.
El a precizat că în acest caz amenzile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei.
Viceprimarul a mai declarat că municipalitatea lucrează și la un regulament pentru autocamioanele care deserversc magazinele din municipiu, menționând că ar trebui făcut un program clar de aprovizionare al magazinelor astfel încât traficul să nu fie afectat de mașini de marfă care blochează străzi pentru a livra mărfuri magazinelor. (N.B.)
Intră acum și în grupul de